Ro
/ Acum 2 zile
Guvernul a aprobat ratificarea Acordului moldo-italian în domeniul securității sociale: Moldovenii angajați în Italia vor putea solicita pensia pentru limită de vârstă și alte prestații sociale
Guvernul Republicii Moldova
gov.md

20 noiembrie 2024, Chișinău – Cetățenii Republicii Moldova, care muncesc în Italia, vor putea solicita pensia pentru limita de vârstă, pensia de dizabilitate și alte garanții sociale. Executivul a aprobat ratificarea Acordului dintre Republica Moldova și Italia în domeniul securității sociale, semnat la Roma, pe data de 31 octombrie curent.

 

Documentul oferă cetățenilor țării noastre două beneficii de bază - combinarea perioadelor de contribuție pentru stabilirea eligibilității la pensie și un proces simplificat de solicitare a prestațiilor.

 

Astfel, cetățenilor moldoveni care au lucrat în ambele țări li se vor cumula perioadele de muncă pentru a se califica la pensie. Prin urmare, moldovenii cu cel puțin 15 ani de contribuții totale în ambele țări vor fi eligibili pentru pensie pe teritoriul Republici Moldova.

 

În același timp, procesul de solicitare a prestațiilor devine mai accesibil și mai puțin costisitor pentru cetățenii moldoveni cu dreptul la pensii italiene, care au reședința în Republica Moldova. Aceștia nu vor mai fi nevoiți să se deplaseze în Italia pentru a depune cererea. Cererile pentru pensii și alte prestații sociale vor putea fi depuse atât în Italia, cât și în Republica Moldova. 

 

În baza Acordului, cetățenii vor avea dreptul la următoarele tipuri de prestații sociale: pensia pentru limită de vârstă, pensia de dizabilitate, pensia și indemnizația pentru accidente de muncă sau boli profesionale, pensia de urmaș. 

 

Republica Moldova a încheiat 18 acorduri bilaterale în domeniul securității sociale. În prezent, acorduri similare sunt negociate cu Franța, Canada, Slovacia, Slovenia, Cipru, Albania și Ucraina.

TOTAL EXEC TIME: 0.1195s