Introducere
Instituția Publică Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este o agenție de presă guvernamentală la autogestiune din Republica Moldova, fondată prin Hotărârea Sovietului Suprem al RSSM nr. 122-XII din 20 iunie 1990, în urma lichidării Agenției Moldovenești de Informații ATEM.
Activitatea de bază a Agenției constă în mediatizarea evenimentelor desfășurate în țară și peste hotare, informarea corectă, echidistantă, transparentă și asigurarea pluralismului de opinie. De asemenea, o altă funcție este cea de asigurare a diseminării informațiilor (știrilor, interviurilor, reportajelor, fotoreportajelor) din prima sursă către agențiile de presă străine. Totodată, o altă importantă activitate a AIS „Moldpres” este cea de editarea și tipărire a Monitorului Oficial al Republicii Moldova.
Descriere
Fondatorul Agenției Informațională de Stat „Moldpres” este Cancelaria de Stat din cadrul Guvernului Republicii Moldova. Întreprinderea este condusă de un director general, numit și eliberat din funcție de fondator. Consiliul este constituit din 9 persoane, desemnate pe un termen de 2 ani de către Cancelaria de Stat. Din componența Consiliului fac parte, 5 reprezentanți ai Guvernului, reprezentanții Agenției – directorul general, directorul adjunct, directorul financiar și secretarul.
Moldpres are statut de instituție publică, activează ca persoană juridică, în condiții de autogestiune, poate încheia contracte și acorduri în numele propriu, își poate asuma obligațiuni, poate participa în calitate de reclamant și reclamat în instanțele de judecată etc. Dispune de ștampilă cu Stema de Stat a Republicii Moldova și formulare cu numărul înregistrării de stat. Sediul întreprinderii se află în municipiul Chișinău, str. Pușkin, nr. 22, CP MD-2012.
De la fondarea Agenției și până în prezent, instituția a fost condusă de către 10 directori:
- 22 iunie 1990-3 mai 1994 – Vasile Vatamanu
- 4 aprilie 1994-2 iulie 2001 – Dumitru Țîra
- 21 iulie 2001-25 octombrie 2002 – Boris Marian
- 28 octombrie 2002-24 iunie 2003 – Ion Corețchi
- 25 iunie 2003-11 octombrie 2003 – Mihail Belous
- 22 octombrie 2003-1 iunie 2004 (asigurarea interimatului) – Simion Ropot
- 2 iunie 2004-12 noiembrie 2009 – Valeriu Reniță
- 13 noiembrie 2009-1 septembrie 2018 – Vlad Darie
- 21 mai 2019-23 mai 2022 – Andrei Volentir
- 24 mai 2022-8 ianuarie 2023 (asigurarea atribuțiilor de funcție de director) – Viorel Buzdugan
- 9 ianuarie 2023–9 noiembrie 2023 – Petru Beregoi
- 9 noiembrie 2023-31 martie 2024 (exercitarea atribuțiilor de director) - Viorel Buzdugan
- 1 aprilie 2024 - prezent - Vitalie Hadei
Istoria apariției și dezvoltării Moldpres
Rădăcinile apariției actualei Agenții Informaționale de Stat „Moldpres” se trag încă din anul 1940 când a fost înființată Agenția Telegrafică Moldovenească „Moldtag” (Молдавское Tелеграфное Aгентство Молдтаг), în baza unei hotărâri a „Sovietului Comisarilor Norodnici al Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești” (RSSM).
Inițial, agenția avea 17 reporteri, dintre care doi activau la Chișinău, iar ceilalți în cele 15 raioane ale țării. Știrile produse de reporteri erau difuzate în „limba moldovenească” (n.r. limba română) și limba rusă, pentru presa din RSSM, cât și pentru cea din alte republici socialiste.
Ulterior, Agenția „Moldtag” a trecut în subordinea Sovietului de Miniștri al RSSM (în prezent Guvernul), fiindu-i schimbată denumirea în ATEM – Agenția Telegrafică Moldovenească de Informații. Aceasta a fost înrudită cu Agenția TASS, care era o entitate telegrafică a Uniunii Sovietice pe lângă Sovietul de Miniștri al URSS, fapt care avea în responsabilitate inclusiv preluarea și difuzarea știrile Agenției TASS.
În anul 1990, odată cu începerea procesului de Renaștere Națională, Sovietul Suprem al RSSM Moldova (actualmente Parlamentul Republicii Moldova) emite la 20 iunie Hotărârea Nr. 122-XII prin care decide să lichideze Agenția Telegrafică Moldovenească de Informații. Hotărârea a fost semnată de către președintele Sovietului Suprem al RSSM Moldova de atunci, Mircea Snegur, care trei luni mai târziu a fost numit președinte al RSS Moldova de către Sovietul Suprem.
În urma lichidării ATEM, autoritățile au fondat în același an Agenția Națională de presă „Moldova-pres”, care se subordona Parlamentului. Imediat după înfiinţare, Agenţia Naţională de presă „Moldova-pres” stabileşte primele relaţii de colaborare cu Agenţia Naţională de Presă „Rompres” (România), actualmente Agerpres şi Agenţia de ştiri ITAR-TASS (Rusia).
În 1994, Agenția trece în gestiunea Guvernului Republicii Moldova şi devine editorul „Monitorului Oficial al Republicii Moldova”. Ulterior, au survenit unele modificări structurale, care au avut drept scop eficientizarea activităţii manageriale şi redenumirea acesteia în „Moldpres” – o structură mass-media modernă, cu trei Direcţii principale de activitate: difuzarea informaţiilor de larg interes publicului, editarea „Monitorului Oficial” şi cronica foto.
În 1996, Agenţia Moldpres devine întreprindere de stat, desfăşurându-şi activitatea în regim de autofinanţare. Anul următor, în 1997 se stabilesc relaţii de colaborare cu Agenţia de ştiri BELTA (Belarus).
În 2001, Moldpres semnează acorduri de colaborare pentru schimbul de informaţii cu Agenţiile de ştiri DINAU (Ucraina), MTI (Ungaria) şi CHINA NOUĂ (Republica Populară Chineză).
Din iulie 2001, Întreprinderea de Stat Agenţia Informațională de stat „Moldpres” trece în subordinea Cancelariei de Stat a Guvernului Republicii Moldova.
La 20 mai 2004, la Sofia, Bulgaria, Agenţia de Stat Moldpres şi BTA au semnat Acordul cu privire la cooperarea în domeniul informaţiei, iar în martie 2006 este semnat Acordul de colaborare cu Agenţia Naţională de Informaţii a Ucrainei Ukrinform. În luna iunie a aceluiași an, este reînnoit Protocolul de colaborare dintre Moldpres şi Agenţia telegrafică din Belarus - BELTA.
La 23 iunie 2018, prin Hotărârea Guvernului Republicii Moldova, Întreprinderea de stat Agenția Informațională de Stat „Moldpres” se reorganizează prin transformare în Instituție Publică – Agenția Informațională de Stat „Moldpres”, având în calitate de fondator Cancelaria de Stat a Guvernului Republicii Moldova.
Odată cu această reorganizare a fost redus numărul angajaților de la
La începutul anului 2023, Moldpres a stabilit relații noi de colaborare cu unele agenții internaționale europene, iar pe altele le-a reînnoit. Astfel, la data de 16 februarie 2023, Moldpres a semnat Acordul de colaborare pentru schimbul de știri, fotografii și experiență între reporterii instituțiilor cu Agenția de presă din Italia – ANSA.
Ulterior, la 7 martie același an, Moldpres a semnat un nou Acord de colaborare cu Agenția de presă din Bulgaria – BTA, care a modificat mecanismul de schimb reciproc a știrilor, fotografiilor și experienței între reporteri și fotoreporteri. Noul acord prevede că, atât Moldpres, cât și BTA își vor furniza câte o știre pe zi, care obligatoriu va trebui să fie publicată pe site-urile Agențiilor. Astfel, în decurs de un an, cele două Agenții au siguranța că vor face schimb de informații cu cel puțin 360 de știri. Totodată, s-a stabilit că, schimbul de experiență se va realiza după principiul trimiterii unui singur reporter sau fotoreporter în decursul unui an, pe o perioadă de până la 5 zile, la unul din cele mai importante evenimente organizate în țările semnatare a acordului dat.
În aceeași zi, la 7 martie 2023, Moldpres a semnat și un Acord de colaborare cu Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării a Universității de Stat din Moldova, cu scopul de a atrage tinerii jurnaliști în sfera jurnalismului de agenție, de a le oferi locuri pentru stagii, dar și pentru a-i încadra în munci de voluntariat în timpul studiilor, astfel încât să acumuleze experiența necesară în domeniul jurnalismului, concomitent cu desfășurarea orelor universitare.
La 21 martie 2023 au fost reluate relațiile cu Agenția de presă Agerpres din România, după câțiva ani de stagnare și a fost reînnoit Acordul de colaborare, astfel încât schimbul de știri și materiale mediatice să permită informarea rapidă și corectă despre evenimentele de pe cele două maluri ale Prutului. Un alt scop de bază al acordului a fost prevenirea și lupta cu știrile false, manipularea și dezinformarea în masă. Deși în anul 2010 s-a pus bazele unui acord de vânzare a produselor fotografice ale Moldpres și Agerpres, în noul document s-a prevăzut schimbul gratuit de fotografii între instituții, cu condiția indicării sursei primare.
Produse și Servicii prestate de Moldpres
Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este instituția care are ca sarcină informarea corectă, echidistantă, cu respectarea prevederilor legislației, a Codului deontologic a jurnalismului și a principiilor responsabilității colective, din moment ce este formator de opinie, prin produsele mediatice pe care le lansează către cititori.
Departamentul Știri
Prin urmare, Moldpres are ca sarcină de bază producerea știrilor, reportajelor, interviurilor, a fotoreportajelor, imortalizarea evenimentelor în imagini și arhivarea fotografiilor. În context, Agenția dispune de o colecție unică de fotografii, care datează de la începutul anilor 90 și până în prezent. Moldpres a imprimat atât pe suport de hârtie, cât pe pânză diferite portrete cum ar fi portretul lui Ștefan cel Mare, Declarația de Independență a Republicii Moldova, diverse tipărituri și lucrări poligrafice etc.
Totodată, Agenția Informațională de Stat „Moldpres” dispune de propria sală de conferințe pentru organizarea diverselor manifestații, care poate fi folosită inclusiv pentru întruniri, seminare, prezentări de carte, traininguri, lecții publice, mese rotunde, cluburi de presă etc. Aceasta se oferă în chirie doritorilor contra unui preț avantajos, în funcție de serviciile solicitate. Sala de conferințe este dotată cu lumini puternice, proiectoare de lumini, microfoane, scaune, proiector de imagini, tablă de lucru etc. Capacitatea sălii este de maxim 50 de persoane.
De asemenea, Moldpres dispune de un mic studiou foto și video care este folosit de către Agenție pentru activitățile profesionale specifice jurnalismului.
Departamentul Monitorul Oficial
Monitorul Oficial, unica publicaţie oficială a statului, structură publică de interes naţional, este editată și tipărită de către Moldpres. În conformitate cu prevederile Legii nr.173-XIII din 06.07.1994 privind modul de publicare şi intrare în vigoare a actelor oficiale, Monitorul Oficial editează legile, hotărârile Parlamentului, decretele Preşedintelui Republicii Moldova, hotărârile şi dispoziţiile Guvernului, ale Curţii Constituţionale şi ale Curţii de Conturi, actele normative ale organelor centrale de specialitate ale administraţiei publice, ale Băncii Naţionale a Moldovei şi ale Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare. În caz de necesitate, în Monitorul Oficial sunt publicate şi alte acte oficiale.
În prezent, Monitorul Oficial apare cel puțin de două ori pe săptămână în format printat și electronic. Este alcătuit din cinci părţi, dintre care primele trei sunt în acces deschis pentru toți cetățenii, pentru formatul online, iar ultimele două – contra cost. În partea ce ține de varianta printată, Moldpres comercializează numerele Monitorului Oficial în conformitate cu tarifele aprobate de către fondator, atât pentru formatul tipărit, cât și pentru cel electronic, pentru care persoanele pot beneficia de un pachet de abonament.
- Partea I – legile, hotărârile Parlamentului, decretele Preşedintelui Republicii Moldova, actele Curţii Constituţionale şi ale Curţii de Conturi, actele internaţionale şi rapoartele Centrului pentru Drepturile Omului;
- Partea a II-a – hotărârile şi dispoziţiile Guvernului cu caracter normativ;
- Partea a III-a – actele normative ale organelor centrale de specialitate ale administraţiei publice şi Băncii Naţionale a Moldovei;
- Partea a IV-a – informaţii cu privire la înregistrarea, sistarea şi încetarea activităţii partidelor, altor organizaţii social-politice şi a organizaţiilor obşteşti, precum şi a agenţilor economici, informaţii privind aplicarea conform legii a procedurii falimentului întreprinderilor şi organizaţiilor;
- Partea a V-a – cereri de dobândire sau de renunţare la cetăţenia Republicii Moldova, anunţuri privind pierderi de acte care atestă dreptul de proprietar, starea civilă, profesia şi studiile, precum şi pierderea legitimaţiei de serviciu ş.a.